Singur in iarba

Scris de: admin, 5:19
Categorie: World News

De trei ani, Roger Federer nu a mai pierdut vreun meci de tenis disputat pe gazon. Tot de atunci el a cistigat fiecare editie a Wimbledonului.

“Am jucat un meci fantastic, unul dintre cele mai bune din viata mea, intr-unul dintre cele mai importante momente ale carierei”. Declaratia ii apartine lui Roger Federer, elvetianul care a transformat Terenul Central de la Wimbledon in propria-i gradina si a parut ca se joaca cu nervii lui Andy Roddick in finala de duminica.

Invincibilii

A invins in doar 101 minute, cu 6-2, 7-6, 6-4, si a devenit al treilea jucator dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial care cistiga de trei ori la rind prestigiosul turneu londonez, urmindu-i idolului sau, Bjorn Borg, si lui Pete Sampras.

Steaua si-a luat zborul

Scris de: admin, 5:18
Categorie: World News

Ros-albastrii” au plecat, ieri, in Austria, unde vor intilni campioanele Poloniei si Sloveniei. Mirel Radoi si Tiberiu Curt au avut, din motive medicale, o alta destinatie: Italia.

Cu trei saptamini inaintea debutului in turul II preliminar al Ligii Campionilor, Steaua a plecat, ieri, in Austria, pentru turneul de pregatire in cadrul caruia elevii lui Oleg Protasov vor intilni campioanele Sloveniei si Poloniei, NK Gorica (6 iulie), respectiv Wisla Cracovia (13 iulie). Tot ieri, au plecat in Italia, pentru tratament, cei doi fundasi ai “ros-albastrilor” care acuza probleme medicale de ceva timp: Mirel Radoi si Tiberiu Curt. Acestia au fost insotiti de presedintele executiv al gruparii din Ghencea, Mihai Stoica

Fotbal romanes cu sah in pauza

Scris de: admin, 5:18
Categorie: World News

Parlamentul Romilor, reunit la Belgrad, si-a dat acordul pentru organizarea primului Campionat European de fotbal rezervat acestei etnii, care va avea loc in luna septembrie in Romania. In plus, la propunerea romilor din spatiul ex-iugoslav, acesta va fi dublat de o competitie sahista similara.

La sfirsitul saptaminii trecute, miscarea sportiva din Romania a trecut en fanfare cel mai important examen pe plan international: organizarea Europenelor de fotbal rezervate romilor. La Adunarea Generala a reprezentantilor etniei de pe Batrinul Continent, propunerea Regelui Florin Cioaba a fost primita cu entuziasm, cel putin dupa propriile-i declaratii. “Au fost surprinsi in sensul pozitiv de initiativa noastra pentru ca e un lucru nou, deosebit de bun, pentru ca promovam colaborarea dintre tineretul rom din intreaga Europa, fotbalul fiind sportul care se poate investi cel mai bine in mesagerul prieteniei”, ne-a declarat regele Cioaba.

Cele zece porunci

Scris de: admin, 5:18
Categorie: World News

Oficialii FRF pregatesc un Cod de conduita, copiat de la FIFA, pentru oamenii din sportul-rege care au prevazute in fisa postului lovirea suporterilor sau jignirea arbitrilor ori a adversarilor. Zece dintre prevederile forului international le-ar prinde tare bine romanilor.

Intr-un fotbal in care presedintii dau cu pumnul in suporteri, antrenorii, jucatorii si, din nou, presedintii dau vina, in orice mod jignitor, pe arbitri sau pe adversari pentru esecuri, factorii decizionali au decis sa impuna reguli si limite. In ultima sedinta a Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal (FRF) s-a luat hotarirea ca presedintele Comisiei de Disciplina a federatiei, Doru Viorel Ursu, in colaborare cu dinamovistul Cornel Dinu si cu presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Ion Craciunescu, sa intocmeasca un Cod de conduita al fotbalului romanesc.

Pista olimpica pentru canotaj nu are loc de vile la Snagov

Scris de: admin, 5:17
Categorie: World News

Pentru ca “oamenii grei” care si-au construit vile pe malurile lacului Snagov nu doresc sa fie deranjati, amenajarea unei piste olimpice pentru canotaj, sport care a adus Romaniei aproape 150 de medalii, este imposibila in aceasta zona .

Politicienii se ingramadesc sa-si asocieze imaginea de cea a sportivilor care se intorc acasa “incarcati” de medalii de la intreceri de anvergura. Cind vine insa vorba de o investitie intr-o baza de antrenament, oamenii politici parasesc prim-planul. Acesta este si cazul canotajului romanesc, sport care a adus, de-a lungul anilor, 106 medalii mondiale si 35 olimpice.

Desi canotorii obtin performante pe banda rulanta, nimeni nu e dispus sa investeasca in construirea unei piste olimpice moderne pentru acestia.

Tema "Simply Orange" realizata de MATEI BOGDAN. Acest blog foloseste platforma wordpress.